Primăria Mociu

județul Cluj

Comuna Mociu

Doamnelor şi domnilor

Vă urez un cordial bun venit pe pagina Comunei Mociu! 

Misiunea Primăriei Comunei Mociu rezidă în soluţionarea şi gestionarea, în numele şi interesul colectivităţii pe care o reprezintă, treburilor publice şi de a fi permanent în slujba nevoilor comunităţii locale pentru a le rezolva într-o manieră legală,  transparentă, echitabilă, competentă şi eficientă, asigurând astfel creşterea prosperităţii comunei Mociu şi a bunăstării locuitorilor, prin furnizarea de servicii la un înalt standard de calitate în context naţional şi internaţional.

Obiectivul general al primăriei ţinteşte dezvoltarea economică a comunei în funcţie de potenţialul oferit de spaţiul geografic şi de resursele materiale şi umane de care dispune.

Avem în vedere o administraţie bazată pe  bun-simt şi respect, în care abuzul, neglijenţa sau nepăsarea faţă de grijile cetăţeanului să nu-şi mai aibă locul în activitatea pe care o depunem în sprijinul colectivităţii, care ne-a învestit cu încrederea lor.

Suntem oameni  cu credință în Dumnezeu şi avem  convingerea că mocenii au nevoie de seriozitate, onestitate şi transparenţă din partea celor care îi conduc. Cetăţenii comunei  Mociu merită respect şi înțelegere, merită o viaţă mai bună. Avem  nevoie de servicii publice de calitate în condiţii decente, lucru realizabil prin  proiecte şi atragerea de fonduri pentru dezvoltarea şi modernizarea comunei. 

Oamenii trebuie să-şi cunoască drepturile, trebuie să ştie că nimeni nu e mai presus de lege, deci nici aleşii locali, şi trebuie să primească răspuns la orice întrebare cu privire la cheltuirea banului public.

Eu, Focşa Vasile, în calitate de primar al comunei consider ca un  aspect foarte  important este munca în echipă,  buna colaborare/consultare cu cetăţenii şi echipa de consilieri în toate proiectele importante pentru comună.

Cred, că în viaţă, e important să-ţi pese şi de alţii şi că nu vei fi niciodată împlinit dacă nu faci ceva şi pentru semenii tăi.

Împreuna facem diferenta!

Vasile Focşa

Primarul Comunei Mociu

 

 


Știri recente:

Regulament de organizare si functionare

Adaugat la 18 februarie 2019

Dezbatere publică: Proiectul de buget al comunei Mociu în anul 2018.

Adaugat la 19 ianuarie 2018

Dezbatere publică Astăzi 19 ianuarie 2018 Primaria comunei Mociu, județul Cluj a initiat procedura d...

Anunt concurs muncitor - octombrie 2018

Adaugat la 04 decembrie 2018